Gândirea pozitivă se referă la acea formă de gândire care ne oferă forţa de a ne atinge capacităţile maxime şi de a comunica la cel mai înalt nivel al nostru. Modul în care gândim şi ne simţim în legătură cu noi înşine, ne poate afecta fiecare aspect al vieţii. Gândind pozitiv, fiecare individ trebuie să se iubească, să se accepte şi să se respecte. Stima de sine poate fi astfel maximizată, individul reuşind să facă cele mai corecte alegeri şi să îşi valorifice la miximum viaţa. Va reuşi să îşi exprime cu uşurinţă gândurile, nevoile şi dorinţele şi se va simţi cu adevărat îndreptăţit să se bucure de rezultatele eforturilor sale, va simţi că merită fericirea şi cele mai bune daruri ale vieţii.
Indivizii cu o gândire pozitivă se pot descurca mai bine în situaţii dificile, având o mai mare capacitate de efort fizic şi intelectual. Aceşti indivizi rezistă mai bine în situaţii stresante şi, în general sunt mai capabili de a obţine rezultate mai bune decât alţii cu aptitudini similare. Ei se însănătoşesc mai repede în cazul în care au fost afectaţi de o maladie sau de un accident, având o mai mare rezistenţă la îmbolnăvire.
Gândirea pozitivă reprezintă deci credinţa că dispui de abilitatea de a executa acţiunile necesare pentru a gestiona situaţiile presupuse.
Pentru a deţine o gândire pozitivă este absolut necesar un antrenament intern susţinut. Puterea gândului este foarte mare şi ea ne ghidează practic viaţa. Acest fapt se întâmplă frecvent la nivel subconştient, dar noi putem transforma acest proces într-unul conştient.
În contrast, indivizii cu gândire pozitivă sunt foarte încrezători şi plini de speranţă, având o gândire constructivă şi productivă. Când evaluează o situaţie, aceşti indivizi se concentrează asupra laturii luminoase, gândesc în termeni de victorie şi succes, se văd pe ei înşişi buni, afectuoşi, productivi, competenţi şi se bucura de viaţă şi darurile sale. Aceste persoane Se concentrează asupra valorii din ei înşişi, din ceilalţi şi din lume, se preocupă de felul în care lucrurile pot fi făcute şi chiar fac ca ele să se întâmple.
În mod frecvent, oamenii utilizează în mod eronat gândirea pozitivă, considerând-o drept o formă de a suprima gândirea negativă sau ca expresie a dorinţelor lor, scăpând astfel din vedere realitatea.
Concluzionăm acest studiu prin a spune că a gândi pozitiv nu înseamnă a ignora datele realităţii, ci a le admite şi a te orientezi spre cele mai bune soluţii. De exemplu, în momentul în care îţi pierzi locul de muncă, nu este recomandabil să te limitezi la a “gândi pozitiv”, repetându-ţi că imediat vei fi căutat de către un angajator care are nevoie de o persoană cu experienţa ta.
Psih. Andra Adjudeanu